Salut!
Mă numesc Negoiță Alexandru Valentin și sunt un programator web, tată și fotograf amator.
Muntean de fel, mutat în București, unde mi-am terminat studiile superioare și mi-am început cariera, am lucrat în cea mai mare parte a timpului cu clienți străini.
Îmi place să descopăr soluții la ceea ce pare a fi imposibil de realizat și cred că imposibilul reprezintă doar momentul în care renunț la a încerca o nouă rezolvare.
Începuturi
Până la începutul anilor 2002, când am terminat liceul, am locuit în Bușteni, având munții ca teren de joacă și pădurile ca locul aventurilor copilăriei.
După liceu a început viața de student, în capitală, dar continuând cumva aventurile în natură prin Facultatea de Geografie, la care am dat și am fost acceptat. Astfel, am putut să vizitez aproape toată țara și să-i descopăr frumusețile.
Încă de atunci vroiam să imortalizez cumva ceea ce vedeam și mi se părea frumos, așa că am început să cochetez cu fotografia prin intermediul unui aparat cu obiectiv built-in, un mirrorless de la Olympus. A costat o avere pe atunci și era cam tot ce se putea mai bine.
Apoi a venit era telefoanelor cu cameră foto și am renunțat la aparat. În acel timp, un aparat foto profesional nu era mirrorless și costa mult mai mult, iar aparatele foto mirrorless aveau o rezoluție foto la fel sau poate mia proastă decât a telefoanelor cu cameră foto.
În 2006 am terminat masteratul în Protecția Mediului Aerian și mi-am continuat cariera ca meteorolog, la Stați Meteorologică Câmpina, unde aveam să imi petrec viitorii cinci ani.
Schimbare de direcție
La începutul lui 2011 am dat prima dată peste codul HTML cînd din greșeală m-am uitat în sursa unei pagini web. Nu pricepeam prea mare lucru, dar am avut noroc cu nasul meu, Bogdan, care lucra deja în branșă.
El mi-a arătat ce înseamnă HTML, CSS, mi-a dat prima carte pentru programare web și m-a introdus în lumea programatorilor, unde aveam să îmi construiesc cu adevărat cariera.
Mi-a plăcut atât de mult încât în șase luni am reușit să construiesc prima mea temă de WordPress (desigur, ceva la nivel de bază, folosind manualul). A urmat apoi o incursiune în lumea Photoshop-ului, Adobe Illustartor, creare de brand/logo-uri. Fotografia nu a mai avut loc, și a rămas undeva, în spate, pentru următorii zece ani.
În tot acest timp, eu mi-am construit un viitor din crearea de soluții care-mai-de-care, cu ajutorul platformei WordPress: creare de magazine, cu stocuri multiple; integrări cu soluții de plată; integrări cu diferite sisteme prin SOAP și REST API, creare de module JS, REACT JS; organizare si creare de server-e, cloud-management, Docker, etc. Practic, am devenit un „full-stack web developer”, sau ceea ce s-ar traduce prin „un programator web bun la toate”.
Spre creație și fotografie
Toată această aventură s-a concretizat și validat în momentul în care am ajuns la Dekode, una dintre cele mai mari companii nordice de creare de solutii online pentru organizațiile non-profit și la care lucrez de 5 ani de zile.
În tot acest timp, fotografia a stat cuminte undeva în colțul minții, așteptând momentul propice pentru a ieșii la iveală. Și asta s-a întâmplat în jurul anului 2021. După câteva proiect extenuante, am căutat o metodă să pot diminua efectul stresului.
La început am vrut să văd dacă pot face poze rapide, cu telefonul, așa că am luat câteva imprimante mici de la Mi și Samsung, și am inceput să-mi fotografiez pe ci apropiați. Degeaba incercam eu să încadrez corect pentru că pozele erau slabe calitativ, telefonul nefiind unul de top iar imprimantele fiind și ele mai mult de consum.
Așa că, prin Decembrie 2021 am început cu adevărat aventura foto, cu un Canon M50, pe care l-am luat și în Lofoten, în Norvegia, și care mi-a oferit prima perspectivă bună, de la Olympus-ul din anii 2000 încoace.
Acum, pe lângă un aparat bun, un Fujifilm X-T4, am și obiective bune, rapide, cu apertură de 2.8, destul de luminoase. Se adaugă și câteva seturi de lumini de studio (blitz-uri), fundaluri, etc. Plus amenajarea unui modest studio într-un apartament din București.
Ca să pot să îmi îmbunătățesc tehnica foto și mai ales cunoștințele despre fotografie, cromatică și compoziție, am urmat un curs de fotografie de un an, la Școala de Fotografie New Age Photography, din București, condusă de Adrian Năsturică.
Gânduri spre viitor …
Consider că am avut până acum parte de aventuri frumoase, care s-au materializat în lucruri bine puse la punct, trainice și care mi-au construit o carieră bună, cu recunoștință din partea clienților, a partenerilor de afaceri și a prietenilor.
Îmi place fotografia și o să continui să mă perfecționez, să aduc aportul meu în lumea fotografiei la un nivel mult mai profesional, astfel încât să pot fi la fel de mândru de realizările mele fotografice precum sunt de nivelul meu profesional în programarea web.
Munca pe calculator, crearea de soluții pentru oameni, site-uri pentru diferite afaceri are satisfacțiile sale. În schimb, simt că se pierde foarte mult interacțiunea umană, ceea ce fotografia contrabalansează, creația fotografică cerând de cele mai multe ori un schimb social, de emoții, de idei, înainte de a crea o compoziție de care să fi mândru.
Această apropiere spre partea socială este ceea ce vreau să aprofundez pe viitor, alături de dezvoltarea într-un mod sănătos a meseriei de fotograf la nivel profesional.
Indiferent ce îmi va rezerva viitorul, sunt tare curios să mă întorc aici peste zece ani și să mă re-evaluez. Este extraordinar să observi cum psihicul uman se schimbă și se dezvoltă în timp, indiferent de vârstă.